După ce transferul său la Sporting Lisabona a căzut, Marius Niculae a ales să plece în China, pe bani mulți. Mai ales că cei din conducerea echipei FC Vaslui i-au dat de înțeles că ar trebui să își caute o nouă echipă. Se pare că s-a ales praful de FC Vaslui. Deși Porumboiu a făcut investiții foarte mari, echipa moldavă nu mai știe acum cum să scape de jucătorii cu salarii uriașe. Iar Marius Niculae era în fruntea listei.
Acum câteva zile Niculae a plecat în Portugalia pentru a semna cu Sporting Lisabona dar transferul a căzut fiindcă jucătorul a evoluat în acest sezon pentru două echipe – FC Vaslui și Dinamo București. Din această cauză Niculae a fost obligat să se întoarcă în țară. Totuși, forțat de conducători, Marius Niculae a trebuit să accepte o ofertă venită din China. Din câte se pare, atacantul a semnat deja contractul, urmând să câștige un salariu impresionant – în jur de 800.000 de euro pe an. Deși din punct de vedere financiar transferul pare a fi foarte bun, din păcate Niculae nu va mai putea evolua pentru echipa națională a României întrucât este de notorietate faptul că selecționerul Victor Pițurcă nu apelează la serviciile jucătorilor aflați pe alte continente.
În vârstă de 31 de ani, Marius Niculae a început fotbalul la Dinamo și la doar 20 de ani a ajuns la Sporting Lisabona. Nu a reușit însă să se impună din cauza accidentărilor dese, evoluând apoi pe la echipe precum Standard Liege, Mainz sau Iverness. În vara anului trecut s-a transferat la FC Vaslui, de la gruparea sa de suflet, Dinamo București. Niculae este cotat de transfermarket la 2,5 milioane de euro. În timpul petrecut la Vaslui Niculae a înscris nu mai puțin de 11 goluri, fiind principalul marcator al echipei.
Marius Niculae nu este însă singurul jucător de care oficialii clubului moldav vor să scape. Dani Coman, Gabriel Canu și Lucian Sanmartean au fost și ei puși pe lista neagră. Ba chiar mai mult, primii doi au fost trimiși să se antreneze cu echipa secundă.